Într-o zi de vară, pe o vreme caniculară, m-am hotărât să merg în vizită la rudele mele care locuiesc la 50 de kilometri de Ploieşti, într-o zonă superbă de munte. Am decis ca acesta călătorie să fie una plină de aventură, aşa că am luat decizia de a călători cu trenul. La Pitesti, am găsit o Gară frumoasă, dar mult prea mare pentru 10 persoane care au călătorit spre Bucureşti. Trenul numit Săgeata Albastră era dotat cu aer condiţionat care însă în aceea zi caniculară nu a făcut faţă, iar ora la care trebuia să ajungă trenul a fost decalată. Chipurile, din cauza caniculei.
După două ore şi douăzeci de minute de chin, am ajuns în Bucureşti unde am fugit rupând pământul să prind următorul tren. Ajung la linia 1 unde era garat trenul, urc, îmi caut locul, apoi îmi aşez bagajul şi constat ca trenul mult mai vechi decât Săgeata Albastră era doatat cu aer condiţionat care – culmea – făcea faţă! Mare mi-a fost mirarea când am văzut că trenul a plecat exact la ora stabilită. 
Am făcut fix 20 de minute pana la Ploieşti Sud unde găsesc aceeaşi Gară murdară, fără nicio modificare, cu multe linii şi trenuri mult mai vechi, dar cu aer condiţionat funcţional, fireşte.
În momentul în care am coborât în Ploieşti Sud am decis să vizitez şi oraşul care a devenit capitala Regiunii Sud Muntenia.
Şi uite aşa sâmbătă dimineaţa am luat-o la pas prin Ploieşti. Am găsit un oraş curat, cu oamnei civilizaţi şi foarte ordonaţi. 
Primăria se află în aceeași clădire cu Consiliul Județean și Prefectură. În faţa impunătoarei clădiri a Consiliului Judeţean Prahova am găsit un fabulos parc, plin cu verdeaţă, pavat cu piatră cubică, dotat cu băncuţe, fântâni arteziene, dar şi ansambul monumental „Ion Luca Caragiale” care cuprinde statuia scriitorului aşezat pe o bancă şi personajele din schiţa „D-l Goe”.
Tot în zona centrală am găsit Palatul Culturii, o impunătoare clădire cu o 
arhitectură veche, a cărei construcţie a fost începută înaintea Primului Război Mondial şi a fost finalizată la începutul anilor 30. Clădirea a fost renovată în urma cutremurului din 1977, palatul menţinându-şi nealterată forma iniţială şi adăposteşte o serie de instituţii cultural artistice de mare preţ. În plus, nu poţi ignora parcurile industriale care au atras foarte multe firme mari aici.
Nu poţi să nu te gândeşti la câte orgolii sunt în Piteşti, oraş care a ajuns să fie administrat pe Facebook. La câte pretenţii au piteştenii ca oraşul lor să fie capitală de regiune, dar nu fac mai nimic pentru asta. Nu oamenii simpli, cât mai ales factorii de decizie, politicienii care îşi văd doar propriul interes. Ploieştiul este un oraş în plină dezvoltare, cu multe investiţii, cu o viaţă culturală vibrantă, pe când Piteştiul pare să nu îşi depăşească mai deloc condiţia de târg..
