Dacia Duster și-a depășit puternicii rivali în Europa
A treia generația a SUV-ului Duster produs de Dacia la Mioveni este în acest moment cel mai vândut model din segmentul său, B-SUV, reușind să depășească, după patru luni, puternicii rivali de la Toyota și de la VW, conform datelor analizate de Profit.ro. Este o premieră pentru modelul românesc și în același timp o performanță indiscutabilă, după ce s-a aflat pentru foarte multă vreme în spatele lui Yaris Cross și T-Roc, fără să reușească vreodată să-i depășească.
Dacia Duster a vândut în primele patru luni ale anului aproape 64.000 de unități, având o creștere de 13 procente, cu care și-a depășit principalii competitori, Toyota Yaris Cross și VW T-Roc. Ambele modele rivale au înregistrat scăderi în acest an, dar au rămas la o diferență extrem de mică de liderul segmentului B-SUV, Duster.








