Consumatorii casnici vor plăti preţul de serviciu universal pentru electricitatea consumată în luna ianuarie, anunță ANRE.
Aceasta deoarece ordinul ANRE nr. 5/2021, care prevede că energia va fi facturată la cea mai mică ofertă a furnizorului din zona respectivă, a intrat în vigoare după perioada în care s-au emis cele mai multe facturi pe ianuarie.
„Acest lucru este valabil doar pentru facturile emise înainte de 20 ianuarie şi este posibil să se regularizeze în februarie. Toate facturile emise după ordinul 5, adică după 20 ianuarie, trebuie emise cu discountul la care s-au angajat furnizorii”, au spus responsabilii ANRE.
Potrivit acestora, facturile următoare vor conţine preţul de serviciu universal şi discountul oferit de fiecare furnizor.
„Până la intrarea în vigoare a Ordinului ANRE 5/2021 au fost emise facturi conform tarifului de SU (serviciu universal – n.r.) casnic aplicabil. Toate facturile emise în perioada 01.01.2021 – 19.01.2021 pentru clienţii cu contracte reglementate valabile la data intrării în vigoare a Ordinului ANRE 5/2021 sunt în curs de recalculare aplicându-se discountul aferent şi urmează să fie transmise către clienţi în perioada următoare”, spun reprezentanții CEZ.
Preţul de serviciu universal este mai mare cu 13-26% decât preţul reglementat până la 31 decembrie 2020.








