vineri, 3 aprilie 2026

Ce poţi păţi dacă bei alcool pe domeniul public

44
DISTRIBUIRI
245
VIZUALIZĂRI

Poliţia primeşte mai mereu sesizări de la piteşteni nemulţumiţi că unii fac scandal şi consumă alcool pe domeniul public.

Poliţia Locală sancţionează săptămânal multe persoane care consumă alcool fie în scara blocurilor, fie în alte zone publice.

Este contravenţie „consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci”.

Consumul de băuturi alcoolice în spaţii neautorizate se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 la 500 lei.

De asemenea este bine de ştiut, pentru cei ce obişnuiesc să frecventeze barurile şi restaurantele, că patronul sau angajatul localului poate solicita ajutorul poliţiei în cazul în care un client refuză să părăsească incinta la solicitarea acestora din urmă.

Reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 de lei la 500 de lei „refuzul consumatorului de a părasi un local public în care se consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea îndreptăţită a unui salariat al localului”.

Articolul următor

Welcome Back!

Login to your account below

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Nu poți copia conținutul acestei pagini!