Cătălin Gherzan: România nu-și poate permite și nu trebuie să piardă niciun euro din banii europeni
Miniștrii direct responsabili de Planul RePowerEU al țării noastre, respectiv Virgil Popescu, de la Energie și Marcel Boloș, de la Investiții și Proiecte Europene, au obligația să procedeze urgent la toate completările, corecturile și explicațiile necesare, astfel încât Comisia Europeană să accepte și să deconteze proiectele pe care le cuprinde, spune Cătălin Gherzan. Și asta deoarece, afirmă Cătălin Gherzan, „România nu-și poate permite și nu trebuie să piardă niciun euro din banii europeni și cu atât mai puțin cele 1,4 miliarde de euro prevăzute în RePowerEU”.
„Există mari întârzieri în îndeplinirea obiectivelor privind fondurile europene, aflate în responsabilitatea miniștrilor PNL.
Cererea 2 de plată din PNRR încă așteaptă și România nu încasează cele 2,8 miliarde de euro aferente pentru că ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu a reușit să lămurească toate aspectele solicitate de Comisia Europeană. Probleme mari sunt și la alte jaloane și condiționalități din PNRR, care sunt în sarcina Ministerului Energiei: de exemplu în privința proiectului legii eolianului offshore care trebuie adoptată până la 30 iunie și care a fost blocată, pentru că Ministerul refuză dialogul cu Comisia de Industrii a Camerei Deputaților.”, atrage atenția Cătălin Gherzan.








