Când intră bursele școlare în luna aprilie?
Bursele elevilor aferente lunii aprilie 2026 vor fi virate pe data de 20 aprilie, conform metodologiei de acordare valabile pentru anul școlar 2025–2026. În această lună, elevii vor primi sumele integrale, iar plățile vor fi efectuate după perioada sărbătorilor pascale, mai exact în jurul datei de 20 aprilie.
Pentru bursele de merit și cele tehnologice, cuantumul acordat este de 450 de lei, respectiv 300 de lei, întrucât în luna martie nu a existat vacanță, iar calculul sumelor se realizează în funcție de numărul efectiv de zile de cursuri din luna precedentă. În schimb, bursa socială rămâne fixă, la valoarea de 300 de lei pe lună, indiferent de vacanțe sau zilele libere legale.
De menționat este faptul că, în acest an, salariile cadrelor didactice au fost achitate mai devreme, pe 8 aprilie, deși în mod obișnuit plata se face în data de 14 a lunii. Această modificare nu influențează însă calendarul burselor elevilor, care rămâne stabilit conform procedurilor în vigoare.








