Procesul de DEBIROCRATIZARE a realizării plăților directe pentru fermieri a început astăzi cu un proiect de lege inițiat de mine și aprobat de Parlament!
860 de mii de fermieri sunt scutiți de documentele pe care trebuie să le obțină anual de la primărie (adeverință), de la Registrul Comerțului sau alte instituții publice.
APIA va interoga bazele de date ale acestor instituții. Mă bucur că Parlamentul a înțeles, în sfârșit, impactul acestui proiect care aștepta în Parlament încă din mai 2019.
Vicepreşedintele PNL spune că procesul de debirocratizare va continua atât în agricultură, cât şi în alte domenii.
„Vorbim de un proiect amplu care trebuie să eficientizeze administraţia şi să tranforme relaţia dintre stat şi cetăţean. Mă bucur că am început cu agricultura, Parlamentul înţelegând în sfârşit beneficiile unei legi pe care am depus-o în urmă cu mai bine de un an”, conchide Daniel Constantin.
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.6, art.8, art.20 şi art.33 din Legea nr.104/14 mai 2015 a fost depus de Daniel Constantin în aprilie 2019, iar la 21.10.2019 a fost adoptat de Senat, fiind trimis către Camera Deputaţilor.
Pe 21 octombrie 2019, Senatul a adoptat proiectul de lege, ca prim for sesizat, votul de marţi al Camerei Deputaţilor fiind decizional. Astfel, legea merge la promulgare.
Realizat de Observator Media INFO SRL
Comandat de PNL – Organizația Județeana Arges
Cod unic mandatar financiar: 11200025








