În contextul pandemiei de coronavirus, se pune problema respecyării unor reguli stricte pentru prevenirea răspândirii molimei. Și atunci, mai putem merge la biserică? Unde ne mai putem ruga? Răspunsul îl oferă ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Se știe Învățătura Ortodoxă! Ne rugăm acasă, pe drum, în orice loc al Pământului, și ne rugăm fiind cu gândurile în Cerul Cerurilor, chiar mai mult și cu curaj dinamic, ne rugăm la picioarele lui Dumnezeu, în fața Lui!
Dar, ne rugăm și în Biserica Slavei Sale, lăcașul de cult, sfințit, unde se adeverește biblic că este Templul lui Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă Română are lăcașurile de cult, destinate pentru slujbele religioase în toate vremurile. Dar, după cum se știe, mai sunt și excepții de la această regulă, cum este și acum cu răspândirea virusului care bântuie întreaga lume.
Avându-se în vedere primejdia contaminărilor, de la om la om, autoritățile de Stat și Patriarhia Română, au hotărât anumite măsuri de prevenire a infestării, cum ar fi și abținerea de a se săvârși slujbele în interiorul bisericilor, unde, de obicei, se adună un număr mai mare de credincioși.
Hotărârea Guvernului și a organelor abilitate ale Statului, ca să nu se mai facă, o vreme, slujbele în spații închise, este doar un mijloc de prevenție.
Unora ni se pare o abatere de la rânduiala îndătinată de veacuri. În acest context, subliniem cu toată convingerea, că săvârșirea slujbelor în aer liber, pentru o vreme (până ce se vindecă România de năvălirea virusului) este o hotărâre salutară și potrivită, fără a se pricinui nicio suferință Bisericii Ortodoxe a României, deci nici credincioșilor și nici ierarhiei bisericești, ca și până acum, când s-au făcut slujbe în aer liber!
Această subliniere o întemeiem pe Sfânta Scriptură, cu episodul întâlnirii lui Iisus Hristos cu femeia samarineancă la Fântâna lui Iacob: „Părinții noștri s-au închinat în acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-mă, că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui…Dar vine ceasul și acum este când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește!” (Ioan 4, 20-23).
Deci, ne putem închina și ruga „în Duh și adevăr” oriunde pe fața Pământului, în biserică și în afară, în Cosmos, în Univers, în Biserica cea Mare a Domnului Dumnezeu. Așa se evită aglomerația, infestarea cu microbi, calamitățile naturale (foc, năvălirea apelor, cutremure).
În Transilvania, unde am fost preot paroh la două parohii: Tioltiur și Inău, am întâmpinat surprize mari cu slujbele la biserică. Spre exemplu: la înmormântări!
Timp de șapte ani, toate slujbele la înmormântări, le-am săvârșit acasă la familia decedatului. Scos din casă, decedatul era așezat în curtea casei înconjurat de familie și rudele apropiate. După slujbă și iertăciuni, mergeam direct de acasă la cimitirul satului, fără să mai fac vreo oprire pe drum. Miratu-m-am foarte de „obiceaiurile” moroșănilor, de la care nu se abăteau cu niciun preț.
Mare mi-a fost mirarea, când la o înmormântare, după slujbă am îndemnat să se pornească spre cimitirul satului, aud glasul hotărât al moroșanului:
– No! Domnule părinte, cârmește spre grădina noastră unde avem cimitirul familiei. Am rămas blocat și fără grai. Am făcut ochii mari, glasul a încetat cu vreo argumentare și am luat-o spre cele 5 cruci din grădina omului, care-și avea acolo rudele, înmormântate de peste o sută de ani.
Așa că, frați și surori, să ne acomodăm situației și să fim pașnici și plini de înțelepciune.
Afară, lângă biserică pe un loc amenajat simplu și rapid se poate face slujbă, mai scurtă și cu creștinii orânduiți la distanță de 1 metru, unul de altul (un pas mai măricel). Dacă nu știm să măsurăm cu pasul, recomand să aibă fiecare câte un toiag de un metru (la purtător!) și să măsoare fiecare distanța, pentru siguranță.
Toiagul e bun pentru trei lucrări rapide:
– Măsurarea distanței dintre creștinii la rugăciune, potrivit rânduielilor oficiale ale Statului;
– Sprijinirea în toiag la mers;
– Apărarea de năvala câinilor, dacă sunt umblători prin localitate.
Așadar, la rugăciuni, în „duh și adevăr”, sub bolta cerească, fără spaime de cutremure, foc, ape și virusuri de orice fel, dacă ne întoarcem de la păcate și ne îndreptăm pașii spre viața în sfințenie dumnezeiască, respectând hotărârile oficiale ale Statului Român și ale Patriarhiei Române!”, afirmă Calinic.
