Un bust al poetului Mihai Eminescu a fost amplasat astăzi, 16 iunie, în faţa Centrului de Cultură şi Artă George Topârceanu din Curtea de Argeş. Bustul, turnat în bronz, este opera sculptorului Adrian Radu (modelul din ipsos patinat – 35 x 50 x 120 cm este amplasat la intrarea cititorilor, în Cupola de sticlă a Bibliotecii Academiei Române).
Inițiativa și coordonarea acestui proiect cultural destinat omagierii poetului național aparțin academicianului Gheorghe Păun, președinte al Asociației Culturale Curtea de Argeș și redactor șef al revistei „Curtea de la Argeș“.
Ceremonia de dezvelire a bustului a început cu o slujbă oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi a continuat în sala de spectacole a Centrului de Cultură şi Arte.






