Automobile Dacia, cel mai mare producător auto român, şi-a prelungit pentru următorii zece ani contractul de închiriere pentru cei 69.000 mp ocupaţi în Piteşti Industrial Park, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, Globalworth, deţinătorul proiectului.
Situat în Oarja, judeţul Argeş, la 10 km de Piteşti, pe autostrada A1, Automobile Dacia organizează şi implementează procese specifice pentru logistica post-vânzare a pieselor şi accesoriilor auto în Piteşti Industrial Park din anul 2010.
Complexul modern constă într-o unitate de depozitare cu un singur acoperiş finalizată şi închiriată exclusiv unuia dintre cele mai mari centre de distribuţie a pieselor de schimb şi accesorii ale Grupului Renault din afara Franţei.
Dezvoltat pe o suprafaţă totală de 16,2 hectare, proiectul a primit o certificare Green Edge, dovedind interesul companiei pentru economiile de utilităţi şi dezvoltarea verde, adăugând valoare experienţei chiriaşilor.








