Mai mulți fermieri ne-au trimis la redacție sesizări privind activitatea extrem de intensă de promovare a unui fond de investiții care a achiziționat mii de hectare în ultimii 15 ani și care consideră că acum e momentul să dea lovitura, pe spinarea fermierului român.
Agenții acestui fond merg din fermă în fermă și le zic fermierilor că le oferă pământ de vînzare cu plata în rate, terenuri care sunt în apropiere sau chiar arendate de către respectivul fermier.
Prețul cerut pentru un hectar ajunge la 10.000 euro dar în schimb este fluturată pe sub nas o plată în rate cu un avans foarte mic. De aici însă pot începe necazurile pentru fermier.
Dacă ai un an prost pierzi și terenul și banii investiți până atunci.








