Asociațiile de proprietari pot stabili și alte ore de liniște în afară de cele legale
Toate asociațiile de proprietari din țara noastră sunt obligate să adopte un regulament de bloc, după cum stabilește legislația ce vizează asociațiile de proprietari. Acest document permite asociațiilor de proprietari să prelungească intervalele în care liniștea locatarilor nu trebuie tulburată.
Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor stabilește că toate asociațiile de proprietari din țara noastră sunt obligate să întocmească un regulament al blocului.
După cum prevede legislația în vigoare, regulamentul de bloc trebuie respectat de toate persoanele care intră într-un bloc, nu doar de de proprietari sau chiriași, și dă posibilitatea asociațiilor de proprietari să stabilească, pe lângă cele prevăzute de legislația în vigoare, și alte ore în care locatarii nu pot fi deranjați.
Concret, regulamentul de bloc, al cărui model poate fi găsit în acest material, stipulează că asociația de proprietari “poate stabili extinderea sau nu a intervalului orar prevăzut de legislația în vigoare în care este interzisă tulburarea liniștii proprietarilor/ locatarilor din condominiu”.
Decizia suplimentării numărului de ore de liniște dintr-un bloc poată fi luată doar în cadrul adunărilor generale ale proprietarilor. După cum stabilește Legea nr. 196/2018, adunarea generală “este alcătuită din toți proprietarii membri ai asociației de proprietari”.
În România, intervalele orare în care trebuie păstrată liniștea în bloc sunt stabilite de Legea nr. 61/1991. Astfel, perioadele de liniște prevăzute de legislație sunt cuprinse între 22:00-8:00 și 13:00-14:00. Mai exact, în actul normativ se precizează faptul că „tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare” poate fi sancționată acum cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, după ce amenzile au fost majorate în vară.
Așadar, locatarii blocurilor pot stabili, în afară de intervalele orare impuse de lege (22:00-8:00 și 13:00-14:00), și alte ore în care trebuie păstrată liniștea în clădire, iar locatarii nu trebuie deranjați.





