Momentul şedinţei Camerei Deputaţilor de ieri, când a fost votată Legea privind adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 35/ 2015 în varianta amendată de deputaţii PSD din comisia de muncă şi protecţie socială, este încă unul de iresponsabilitate financiară de care au dat dovadă de-a lungul anilor guverne şi majorităţi parlamentare de toate afilierile politice.
Cu un an înaintea alegerilor generale, cu un premier demisionar din cauza revoltei cetăţenilor, după zile de solicitări ale societăţii civile pentru politicieni privind transparenţă, competenţă, integritate şi corectitudine în acţiuni, cu un premier tehnocrat nominalizat de Preşedinte, după ce partidele politice nu şi-au asumat răspunderea nominalizării unui Premier, cu un proiect de buget încă nedepus în Parlament pentru dezbatere, o misiune FMI care nu a fost de acord cu micşorarea TVA concomitent cu majorări salariale …
În linii mari aşa s-ar putea contura contextul politic în care deputaţii au votat aproape în unanimitate majorarea cu 10% a celor aproximativ 1,2 milioane de bugetari, excepţie făcând cei care deja au beneficiat în acest an de o creştere salarială. Această majorare a fost adoptată în ciuda lipsei unei argumentări din partea Ministerului Finanţelor Publice privind sustenabilitatea ei.
Ne sunt prezentate informaţii contradictorii, de la reprezentanţii MFP în comisia de muncă aflăm că impactul bugetar ar fi de 5 miliarde de lei, în timp ce dna Rovana Plumb, ministrul Muncii ne informează că impactul bugetar ar fi de doar 1,5 miliarde de lei. Oricare ar fi suma reală, necunoscută şi pentru specialişti, va trebui în 2016 să fie acoperită de undeva, fie se va tăia de la investiţii, fie se va încheia un nou acord de împrumut, fie termenul de aplicare va fi amânat.
Dar nu trebuie să uităm că este an electoral şi este posibil ca PSD să îşi fi dorit doar asigurarea simpatiei electorale din partea bugetarilor, care să îi reţină ca cei care le dau, nu le iau. Însă dacă este să facem o retrospectivă a guvernării PSD prin Guvernul Ponta din 2012 până acum vom sesiza că, deşi au existat majorări constante şi necesare ale salariului minim pe economie şi ale cadrelor sanitare şi didactice, mai mult ne costă majorările salariale pentru înalţii demnitari, taxele aberante pentru micii antreprenori, plata CAS-ului pentru micii producători agricoli , scumpirea gazelor şi a curentului electric, majorarea taxei pe timbru de mediu, majorarea taxelor locale cu 16% şi lista poate continua.
Nu vreau să se înţeleagă că sunt împotriva beneficiarilor acestui act legislativ, în schimb afirm că majoritatea guvernelor postdecembriste, în loc să aplice politici coerente unitare şi echitabile în privinta salarizării, au aplicat unele discreţionare, populiste şi inechitabile, ducând astfel în timp la diferenţe destul de mari între categoriile socio-profesionale atât prioritare, cât şi între cele de aceeaşi importanţă socială.
Majorările salariale trebuie făcute cu mult simţ de responsabilitate faţă de cheltuirea banului public, mai ales într-o ţară care nu reuşeşte din incompetenţa autorităţilor publice să utilizeze corect şi în totalitate bani proveniţi din fonduri nerambursabile, care nu are o infrastructură la nivel satisfăcător.
Despre asta este vorba, cu o mână se dă, pentru ca cealaltă să ia, şi nu întotdeauna în mod binevoitor. Fac apel la responsabilitate din partea guvernanţilor, din partea colegilor din Parlament, din partea Preşedintelui României!
Dacă ne permitem această majorare, fără să fim nevoiţi să tăiem din investiţii, eu nu am nicio problemă cu aceasta, dar bănuielile ne indică din păcate contrariul.