Prefectul Cristian Soare a anunțat că au fost date amenzi de peste 116.000 lei în unitățile școlare din Argeș unde se servește și masa. Pe lângă amenzi s-au dat și 80 de avertismente, două unități unde se servea masa fiind închise- una privată din Câmpulung și școala nr 16 Pitești. „Nici școlile, nici unitățile administrativ teritoriale nu au fost pregătite pentru serviciile de furnizare a mesei în școli. O comisie formată din reprezentanți ai DSP, DSVSA, ITM și ISJ va întocmi o metodologie pentru prepararea și servirea mesei în școli”, a declarat prefectul Soare. Controalele au fost declanșate în martie, după ce mai mulți copii din Pitești, de la școala 16, au suferit toxiinfecții alimentare după ce au servit masa la cantina școlii.







