DSVSA Argeş atenţionează asupra riscului de pestă porcină africană (PPA), având în vedere confirmarea bolii în alte două focare la Mâzgana şi Grădiştea şi face o serie de recomandări pentru populaţie şi agenţii economici. Este interzisă creşterea de suine domestice pe fondurile de vânătoare. Orice porc mistreţ găsit mort (inclusiv în urma unui accident auto) va fi notificat urgent către DSVSA Argeş. Pesta porcina africană afectează porcii domestici şi porcii mistreţi indiferent de rasă, vârstă şi sex. Boala nu este periculoasă pentru om, dar produce pagube economice uriaşe crescătorilor de porcine. Virusul pestei porcine africane se transmite prin contact direct între animale, sau indirect, prin hrănirea animalelor cu lături care conţin carne sau produse secundare care provin de la animale infectate, căpuşe care s-au hrănit din animale infectate sau chiar prin ustensile, haine, furaje contaminate. Boala evoluează cu mortalitate foarte crescută – 100% în cazul porcinelor domestice, cu următoarele semne: dispneea şi tusea frecventă; pot apărea scurgeri oculare şi nazale sanguinolente; moartea apare repede şi poate ucide 95-100% din animale; apare avort la scroafe; se găsesc leziuni hemoragice în toate organele. În cazul în care sunt suspiciuni la un animal bolnav de PPA, anunţaţi în regim de urgenţă orice caz de îmbolnăvire şi/sau moarte a suinelor din exploataţie la numărul de telefon 0248. 211.199 sau la fax : 0248. 212.532 ori email:office-arges@ansvsa.ro.






