• Publicitate pe site
  • Contact
vineri, 3 aprilie 2026
Observator de Argeș
  • Prima Pagină
  • Actualitate
  • Politică
  • Sport
  • Monden
  • Cultură
  • Social
  • Economie
  • Naționale
  • Contact
Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Prima Pagină
  • Actualitate
  • Politică
  • Sport
  • Monden
  • Cultură
  • Social
  • Economie
  • Naționale
  • Contact
Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
Observator de Argeș
Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
Prima pagină Actualitate

A doua rectificare bugetară a anului. Ministerele care primesc cei mai mulți bani

scris de Monica Badea
25 noiembrie 2021
22 1
A doua rectificare bugetară a anului. Ministerele care primesc cei mai mulți bani
22
DISTRIBUIRI
122
VIZUALIZĂRI
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Twitter

La a doua rectificare bugetară din acest an, potrivit proiectului publicat miercuri seara pe site-ul MF, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor vor primi cei mai mulţi bani.

Cele mai semnificative scăderi se vor înregistra la Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, .

Deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, calculat potrivit metodologiei naţionale (cash) creşte la 84,905 miliarde de lei, acesta menţinându-se la 7,13% din PIB.

Ministerele cu plusuri și minusuri

Ministerul Finanţelor

Astfel, Ministerul Finanţelor, la Acţiuni Generale, este prevăzut un plus de 3,409 miliarde lei, din care plus 1,265 miliarde lei dobânzi, plus 727,3 milioane lei Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, plus 100 milioane lei Plăţi în contul creditelor garantate şi/sau subîmprumutate, plus 140 milioane lei Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene, plus 169 milioane lei Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat şi plus un miliard lei Sume aferente asistenţei financiare nerambursabile alocată de Uniunea Europeană în perioada de programare 2014-2020.

Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii figurează cu plus 2,451 miliarde lei per sold, în principal pentru suplimentarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru asigurarea necesarului de finanţare până la sfârşitul anului aferent drepturilor de personal pentru unele categorii de medici şi personal medical din spitale, cabinete medicale şcolare, asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari, programe de sănătate finanţate din bugetul ministerului, plata unor despăgubiri civile reprezentând restituiri de clawback. Concomitent, au fost diminuate cheltuielile pentru finanţarea proiectelor cu finanţare din FEN aferente cadrului financiar 2014-2020, cheltuielile pentru programele cu finanţare rambursabilă, având în vedere execuţia bugetară înregistrată până la această dată.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

La Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se propune un plus de 2,195 miliarde lei per sold, în special pentru asigurarea drepturilor de natura asistenţei sociale în vederea compensării aferente consumului de energie electrică şi gaze, plăţii indemnizaţiilor acordate la întreruperea activităţii în condiţiile pandemiei, a alocaţiilor de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu handicap, a indemnizaţiei de creştere a copilului şi plăţii integrale a pensiilor şi indemnizaţiilor şi a ajutorului de încălzire şi, respectiv, diminuarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 142,4 milioane lei, a transferurilor din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru şomaj cu suma de 49,4 milioane lei, concomitent cu majorarea transferurilor din bugetul de stat către Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale cu 82 milioane lei.

Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei va avea un plus de 823,9 milioane lei, per sold, în principal pentru plata drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi acte administrative şi a dobânzilor legale aferente titlurilor executorii.

„Având în vedere execuţia cheltuielilor şi necesarul de finanţare până la finele anului s-au identificat economii în principal la transferuri, alte transferuri, fonduri externe nerambursabile, cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă şi la cheltuieli de capital”, se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului.

Ministerul Public

Şi Ministerul Public are în plus 346,5 milioane lei, per sold, fiind propusă suplimentarea cu 339,2 milioane pentru plata titlurilor executorii, precum şi pentru debite restante datorate personalului şi pentru dobânzile legale penalizatoare stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Având în vedere execuţia cheltuielilor şi necesarul de finanţare până la finele anului s-au identificat economii în principal la bunuri şi servicii, asistenţă socială şi la cheltuieli de capital, se subliniază în document.

Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanţelor are 164,7 milioane lei în plus, per sold. Se propune alocarea de fonduri suplimentare pentru plata sumelor din titlurile de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare (plus 232,5 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor şi necesarul de finanţare până la finele anului s-au identificat economii la cheltuieli de personal (minus 1,9 milioane lei), bunuri şi servicii (minus 2,4 milioane lei), transferuri între unităţi ale administraţiei publice (minus 1,2 milioane lei), proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (minus 16,9 milioane lei), active nefinanciare (minus 45,4 milioane lei).

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Bani în plus sunt prevăzuţi şi la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor: +129,3 milioane lei, per sold. Se propune alocarea suplimentară a 151,8 milioane lei pentru plata despăgubirilor acordate proprietarilor ale căror animale au fost afectate în contextul evoluţiei pestei porcine africane şi a scrapiei. S-au identificat economii la bunuri şi servicii (minus 1,5 milioane lei), la fonduri externe nerambursabile ca urmare a neefectuării campaniei de vaccinare antirabică la vulpi (minus 20,2 milioane lei), la sumele aferente persoanelor cu handicap neîncadrate (minus 0,02 milioane lei) şi la cheltuieli de capital (minus 0,8 milioane lei). Diminuările propuse au avut în vedere propunerile ordonatorului principal de credite urmare analizei execuţiei bugetare.

Ministerul Afacerilor Interne

O sumă de 44,9 milioane lei în plus, per sold, apare şi la Ministerul Afacerilor Interne. Se propune asigurarea de sume suplimentare la asistenţă socială pentru plata pensiilor militare de stat în luna decembrie 2021 (+440 milioane lei) şi a fondurilor necesare la active nefinanciare pentru achiziţionarea de stocuri de urgenţă medicală de strictă necesitate, constând în teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din proba de salivă, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităţilor de învăţământ (+130 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor şi necesarul de finanţare până la finele anului s-au identificat economii în principal la transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-15 milioane lei), la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-509 milioane lei), precum şi la cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă (-1,1 milioane lei).

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Pe de altă parte, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este preconizată o diminuare a creditelor bugetare de 2,314 miliarde lei, per sold. Se propune alocarea suplimentară a +74 milioane lei pentru acordarea subvenţiei reprezentând ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. S-au identificat economii la cheltuieli de personal (-9 milioane lei), bunuri şi servicii (-3,5 milioane lei), transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-62,9 milioane lei), contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale (-0,12 milioane lei), fonduri externe nerambursabile ca urmare a întârzierilor în implementarea acţiunilor aferente perioadei de tranziţie 2022-2023 (-2,3 miliarde lei), renta viageră agricolă (-3 milioane lei), cheltuieli de capital (-8,8 milioane lei) şi împrumuturi (-1,0 milioane lei). Diminuările propuse au avut în vedere propunerile ordonatorului principal de credite urmare a analizei execuţiei bugetare, precizează Nota de fundamentare.

Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii

Creditele bugetare ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii vor fi reduse per sold cu 757,3 milioane lei. Scăderile propuse au avut în vedere propunerile ordonatorului principal de credite urmare a analizei execuţiei bugetare. S-au identificat economii în principal la cheltuieli de personal (-0,4 milioane lei), bunuri şi servicii (-1,0 milioane lei), dobânzi (-2,4 milioane lei), la transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-7,3 milioane lei), la alte transferuri (-65,1 milioane lei), la proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-948 milioane lei), la alte cheltuieli (-3 milioane lei), la cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă (-0,3 milioane lei), la active financiare reprezentând participarea la capitalul social al operatorilor economici aflaţi sub autoritatea ministerului (-25 milioane lei), precum şi la ratele aferente creditelor externe (-8,8 milioane lei). Se asigură sume suplimentare la subvenţii pentru operatorii economici de sub autoritatea ministerului (+300 milioane lei) şi pentru decontarea facilităţilor de care beneficiază diferite categorii sociale (+4 milioane lei).

Ministerul Energiei

La Ministerul Energiei diminuarea de 172,8 milioane lei a avut în vedere propunerile ordonatorului principal de credite urmare a analizei execuţiei bugetare. S-au identificat economii în principal la cheltuieli de personal (-3,71 milioane lei), bunuri şi servicii (-2,74 milioane lei), subvenţii (-98,23 milioane lei), alte transferuri (-63,17 milioane lei), proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-4,04 milioane lei), transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-0,59 milioane lei), precum şi la active nefinanciare (-0,29 milioane lei).

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

La Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, reducerea de 156,4 milioane lei, per sold, a avut în vedere propunerile ordonatorului principal de credite urmare a analizei execuţiei bugetare şi necesarului de finanţare până la finele anului. S-au identificat economii în principal la bunuri şi servicii (-8 milioane lei), subvenţii (-112,9 milioane lei), alte transferuri (-40,53 milioane lei) precum şi la active nefinanciare (-1 milion lei). Se propune asigurarea de sume suplimentare pentru derularea investiţiilor în turism (+6 milioane lei).

Secretariatul General al Guvernului

Secretariatul General al Guvernului figurează cu minus 59,9 milioane lei, în principal, prin diminuarea cheltuielilor de personal cu 25 milioane lei, a cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu 15 milioane lei şi a celor de investiţii cu 15 milioane lei, având în vedere execuţia bugetară la 9 luni, precum şi modificarea calendarului de realizare a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din iulie-noiembrie 2021 în februarie – iulie 2022, iar Curtea de Conturi cu minus 48,5 milioane lei, fiind identificate economii în principal la cheltuieli de personal (-1,6 milioane lei), bunuri şi servicii (-3 milioane lei), proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-36,5 milioane lei), active nefinanciare (-7 milioane lei).

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei are o scădere a creditelor bugetare de 42,7 milioane lei. Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la cheltuieli de personal (-6 milioane lei), precum şi la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-36,7 milioane lei). S-au asigurat fonduri pentru derularea proiectelor cu finanţare rambursabilă (+10,5 milioane lei) prin redistribuire de la active financiare (-10,5 milioane lei).

Ministerul Culturii

La Ministerul Culturii se propune o scădere de 45,1 milioane lei, având în vedere gradul de execuţie s-au identificat economii la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-24,9 milioane lei) şi cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă (-20,5 milioane lei).

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2021 pentru finanţarea cheltuielilor bugetelor locale se majorează cu suma de 138,7 milioane lei.


  CITESTE SI:    Rectificare bugetară la C.J. Argeș: Bani pentru spitale și drumuri județene

Etichete: banibugetministererectificareRomânia
Articolul precedent

METEO/Un val de aer cald cuprinde aproape toată România

Articolul următor

Britanicii se bat pe Sandero second-hand!

Articole din aceeași categorie

Salvamont Argeș avertizează turiștii: condiții de iarnă severă la peste 1.800 m în Făgăraș, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului

Salvamont Argeș avertizează turiștii: condiții de iarnă severă la peste 1.800 m în Făgăraș, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului

3 aprilie 2026
64
Prefectul Ioana Făcăleață felicita jandarmii de Ziua lor

Prefectul Ioana Făcăleață felicita jandarmii de Ziua lor

3 aprilie 2026
64
Anunț important privind școlile din Pitești

Vineri, după cursuri, elevii intră în vacanța de Paște și o să revină la școală pe 15 aprilie

3 aprilie 2026
63
A furat plăcuțe de înmatriculare și a alimentat fără să plătească

O nouă ieftinire considerabilă la pompă. Cât costă benzina și motorina azi

3 aprilie 2026
64
Încarcă mai multe
Articolul următor
Francezii, îndrăgostiți de noul Sandero

Britanicii se bat pe Sandero second-hand!

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” s-au întors acasă

Guvernul ia sute de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru a putea plăti pensiile militare luna viitoare

Mioveni: 180 de solicitări pentru ajutorul de încălzire

Mioveni: 180 de solicitări pentru ajutorul de încălzire

https://www.dacia.ro/gama-de-modele-hibride-si-electrice/bigster-suv.html https://www.dacia.ro/gama-de-modele-hibride-si-electrice/bigster-suv.html https://www.dacia.ro/gama-de-modele-hibride-si-electrice/bigster-suv.html
https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/
https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/ https://www.magicfm.ro/

PARTENERI MEDIA

https://www.observatordearges.ro/wp-content/uploads/2025/03/Arderile-de-vegetatie-uscata.mp3

Etichete

accident ALDE alegeri Amenzi Apă Apă Canal Arges ARGEŞ autostradă bani Bascov Bradu catalin gherzan Consiliul Judeţean copii coronavirus covid curent Dacia deşeuri elevi filarmonica Finanţe guvern INCENDIU Ion Minzina masini meteo Mioveni muncă Pitesti PITEŞTI pnl poliţie program psd restrictii retinut România Simona Bucura Oprescu Spital sport trafic vaccin Vasile Mihăilescu

Categorii de articole

  • Actualitate
  • Cultură
  • Economie
  • Monden
  • Naționale
  • P
  • Politică
  • Prima pagină
  • Social
  • Sport
  • Ultima oră!

Arhive

Articole recente

  • Salvamont Argeș avertizează turiștii: condiții de iarnă severă la peste 1.800 m în Făgăraș, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului
  • Prefectul Ioana Făcăleață felicita jandarmii de Ziua lor
  • Vineri, după cursuri, elevii intră în vacanța de Paște și o să revină la școală pe 15 aprilie
  • O nouă ieftinire considerabilă la pompă. Cât costă benzina și motorina azi
  • Indemnizațiile de șomaj se vor plăti mai devreme
  • Politica de confidențialitate
  • Publicitate pe site
  • Contact

© 2023 Observator de Argeș - Site de știri și media online. Toate drepturile rezervate. Website realizat de BluePress

Nu sunt rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Prima Pagină
  • Actualitate
  • Politică
  • Sport
  • Monden
  • Cultură
  • Social
  • Economie
  • Naționale
  • Contact

© 2023 Observator de Argeș - Site de știri și media online. Toate drepturile rezervate. Website realizat de BluePress

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In

Nu poți copia conținutul acestei pagini!

Acest site folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site, vă dați consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor. Vizitați Politica de confidentialitate.