Șoferii, în fața unui nou val de scumpiri
De la începutul lunii august, noile taxe și accize vor duce prețul benzinei și motorinei aproape de 8 lei pe litru. Accizele și TVA-ul mărite vor duce la o scumpire a carburanților de circa 50 de bani pe litru. Prin urmare, șoferii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentrubun plin la mașină.
Un litru pe benzină va ajunge la un preț mediu de aproximativ 7,5 lei, iar motorina se va apropia de 7,8 lei/litru. Noile accize vor fi aplicate în două etape, iar impactul total estimat va fi de aproximativ 80 de bani pe litru la benzină și peste 70 de bani pe litru la motorină.
Concret, acciza la benzină va crește de la 2,52 lei/litru la 2,78 lei/litru, iar acciza la motorină va urca de la 2,31 lei/litru la 2,55 lei/litru. În paralel, TVA-ul va fi majorat de la 19% la 21%, ceea ce va contribui la șirul scumpirilor.
În aceste condiții, un plin de 20 de litri de benzină va costa aproximativ 150 de lei, cu peste 10 lei mai mult față de luna precedentă. Pentru motorină, un plin de 20 de litri va depăși 160 de lei.








