Plata taxei de pod de la Fetești se va suspenda temporar din iunie
Deoarece, în momentul de față, podul peste brațul Borcea este în reparații, iar pe Autostrada Soarelui, între Fetești și Cernavodă, sunt impuse restricții de circulație, Ministerul Transporturilor propune, cu scopul de a evita formarea de blocaje în trafic, suspendarea temporară, începând de la 1 iunie, a obligației de plată a taxei de pod pentru cel de la Fetești. Măsura se regăsește într-un proiect de ordin aflat în dezbatere publică pe site-ul ministerului.
Astfel, pentru a evita blocajele ce pot apărea în zona lucrărilor, mai ales că se așteaptă o creștere a traficului pe Autostrada Soarelui (A2), așa cum se întâmplă, de altfel, în fiecare vară, se propune, prin proiectul de ordin de la Ministerul Transporturilor, stabilirea unei excepții temporare de la plata taxei de pod în cazul celui de la Fetești.
„Prin derogare de la prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., (…) se suspendă aplicarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă pentru toate categoriile de vehicule”, scrie, mai precis, în document.
Suspendarea taxei de pod se va aplica de la 1 iunie și până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august 2023.
Așadar, se propune acum ca plata taxei pentru trecerea podului de la Fetești să fie suspendată pe perioada verii.
Potrivit referatului de aprobare ce însoțește proiectul, “în prezent, se efectuează lucrări de reabilitare a Podului peste brațul Borcea și au fost instituite restricții de circulație pe A2 între Fetești și Cernavodă, fiind închis sensul de circulație Constanța – București, circulația vehiculelor desfășurându-se pe podul alăturat pe o singură bandă pe sens, între km 147+015 și km 144+235.
În perioada estivală se estimează o creștere substanțială a numărului de vehicule pe Autostrada București – Constanța, cu vârfuri ridicate de trafic pe sensul București – Constanța la sfârșit de săptămână.
În aceste condiții, pentru evitarea aglomerărilor formate începând cu zona de instituire a restricției (pe fiecare sens de mers) și în vederea fluidizării traficului se consideră oportună suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (…)”.







