Organizarea referendumului din 6-7 octombrie a fost grevată de o serie de deficienţe administrative, printre acestea numărându-se imposibilitatea de verificare în timp real a votului multiplu, deschiderea cu întârziere a unor secţii de vot, urne desigilate în noaptea dintre 6 şi 7 octombrie, lipsa afişelor cu străzile arondate sau arondarea aceloraşi străzi la mai multe secţii de votare, afirmă Asociaţia Pro Democraţia (APD).
Potrivit APD, deficienţele au fost cu atât mai pregnante cu cât referendumul a fost organizat „de urgenţă”, prin emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă ce a modificat legislaţia electorală anterioară, depăşind de asemenea cadrul constituţional. Potrivit sursei citate, pe lângă deficienţele administrative, observatorii APD au constat o serie de nereguli cu potenţial de a influenţa rezultatul scrutinului, respectiv un număr neobişnuit de mare de votanţi înregistraţi pe listele suplimentare în mai multe secţii de votare.
Asociaţia Pro Democraţia consideră că, deşi referendumul a fost invalidat datorită prezenţei scăzută la vot, numărul ridicat de voturi pe listele suplimentare, corelat cu lipsa unor proceduri de evitare a votului multiplu, au consolidat suspiciunile privind acest scrutin.








