Primăria Piteşti anunță asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru planul “Plan de mobilitate urbană durabilă Municipiul Pitești” propus a se implementa în municipiul Pitești, și anume se supune procedurii de adoptare fără aviz de mediu, în conformitate cu HG nr. 1076/2004, deoarece nu este necesară realizarea evaluării de mediu.
Motivele care au stat la baza luării deciziei:
– consultarea autorităților publice participante în cadrul ședinței Comitetului Special Constituit din data de 12.06.2017, 17.07.2017 și a analizării variantei finale a planului;
– prevederile HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe;
– pe parcursul derulării etapei procedurii de reglementare, publicul a fost înștiințat asupra depunerii solicitării avizului de mediu, prin anunțuri repetate în presă. Nu s-au înregistrat reacții negative din partea publicului referitoare la planul mai sus menționat.
Informațiile privind potențialul impact asupra mediului al proiectului propus pot fi consultate la sediul APM Argeș din Pitești. Observațiile publicului se primesc zilnic, sub semnătură și cu date de identificare la sediul APM Argeș.






