Continuă ancheta în dosarul în care este cercetat afaceristul italian Nicola Inquieto, care deţine firmele Daniela Construcţii, Italy Construcţii, Vitality Spa şi o cafenea.
În continuarea cercetărilor privind cetăţeanul italian bănuit de spălare de bani şi în baza ordinului de indispononibilizare emis de Tribunalul Napoli din Italia, procurorii şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au instituit sechestru asigurător pe mai multe bunuri ale afaceristului. În baza ordinului de indisponibilizare emis de Tribunalul Napoli din Italia, oamenii legii au instituit sechestru pentru 209 bunuri imobile, dintre care 85 de apartamente, patru autoturisme şi părţile sociale deţinute de cetăţean la trei societăţi comerciale din România.