Pentru 200.000 de români francul elveţian reprezintă acum coşmarul vieţii lor, după ce în urmă cu 8-9 ani a reprezentat împlinirea unui vis de a lua o casă. Valoare împrumuturilor la zi în sistemul bancar românesc este de aproape 3 miliarde de franci elveţieni( echivalentul a trei miliarde de euro), expunere destul de mică care nu aduce probleme sistemului…Bancherii au venit cu acest produs, întrucât românii se încadrau mult mai uşor în condiţiile de acordare a unui credit, având în vedere că euro era mult mai scump, fiind cotat la 3,5-3,6 lei/euro. Iar la împrumuturile ipotecare în lei, dobânzile erau mult mai mari, spre 15% faţă de 6-8% la euro şi 4-6% la francul elveţian. Băncile nu promovau creditele ipotecare în lei, întrucât era mult mai costisitoare pentru clienţi şi nu exista cerere. Bancherii împingeau la ghişeu oferta în franci elveţieni, pentru că era cea mai rentabilă pe hârtie pentru clienţi la vremea respectivă şi ei se încadrau mult mai uşor în ea. Când oamenii au luat împrumutul, riscul valutar era prezentat ca fiind ”zero”, francul elveţian fiind promovat ca fiind cea mai stabilă valută din lume… Până când se va găsi la Bucureşti o soluţie care să rezolve această problemă a creditelor în franci elveţieni, ceea ce este cert este că un astfel de caz deja începe să aducă neîncredere în bănci, în operaţiunea simplă si normală într-o economie de luare a unui credit şi în instituţiile de reglementare, protecţie şi supraveghere al căror rol este de a reduce cât mai mult riscul unor astfel de operaţiuni şi produse, atât din punct de vedere a celui care dă credit şi dar şi a celui care ia un împrumut. Având în vedere gradul redus de bancarizare şi de educaţie finaciară din România, recunoscut de toată lumea, modul de acordare a unui credit şi mai ales cine îl ia nu trebuie să fie o simplă relaţie comercială, între bancă şi client. Când un debitor ajunge să nu-şi poată plăti ratele şi chiar creditul, sunt afectate toate băncile din sistem, chiar şi cele care nu au dat credite în franci eleveţieni, clienţii buni care trebuie să plătească ei costul provizioanelor printr-o dobândă mai mare, instituţia de reglementare şi supraveghere care nu a luat la timp măsuri pentru a nu se ajunge în această situaţie şi este pusă la îndoială încrederea de care are parte, şi în final toată economia.
