La fel cum se ȋntâmplă ȋnainte de fiecare alegeri, și anulacesta sunt o mulțime de discuții, negocieri și, bineȋnțeles, zvonuri referitoare la alianțele electorale. Ȋn ceea ce priveștePRO România Argeș, Bogdan Ivan, liderul filialei județene, spune că partidul său “este ȋn alianță doar cu cetățenii”.
“Mă ȋntreabă toată lumea ce se va ȋntâmpla după alegeri, cu cine vom face majorități, cum vom vota și așa mai departe. Eu văspun deschis – ȋn Argeș, PRO România este ȋn alianță doar cu cetățenii. Nu am semnat nimic cu nimeni, pentru că nu cred căvom avea nevoie. La alegerile locale, oamenii votează oameni, nu o siglă sau alta. Aici contează mai puțin că vii dintr-un partidmare sau unul mic. Eu am ȋncredere ȋn echipa mea, știu că avemcei mai buni candidați din județ, atât la consilii, cât și la primăriiși la conducerea Consiliului Județean. Sunt oameni de calitate, profesioniști, competenți și sunt sigur că alegătorii și-au dat dejaseama ce diferență este ȋntre ei și ceilalți”, a explicat BogdanIvan.
Liderul PRO România Argeș a afirmat că formațiunea pe care o conduce este deschisă pentru a primi susținere din partea altorpartide.
“Cel puțin teoretic, scopul alianțelor electorale sau post-electorale este crearea unei majorități care să susțină cel mai bun candidat și să pună ȋn aplicare un plan de guvernare. Având ȋnvedere că PRO România are cea mai valoroasă echipă și cel maicomplet program pentru Argeș, firesc ar fi ca membrii șiconducerile altor partide să renunțe la orgolii și să ne sprijine. Suntem deschiși pentru a primi susținere din partea oricărorpoliticeni sau formațiuni care ne ȋmpărtășesc viziunea și vor săpună umărul la modernizarea județului și a Piteștiului. Dacălucrurile stăteau altfel și realizam că alți candidați sunt maipregătiți, că vin cu o ofertă mai bună, nu aș fi ezitat să mă retragși să ȋi sprijin. Până la urmă, despre asta ar trebui să fie politica, despre interesul comunității, nu al unui partid sau al unui om”, a ȋncheiat Bogdan Ivan.
Comandat de Partidul PRO România – Filiala Argeș
Cod mandatar: 21200010
Realizat de Observator Media INFO SRL






