În fiecare an, pe 6 ianuarie prăznuim Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă și denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă și înseamnă „aratare”, „descoperire”. De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a marturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gura de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.
Pe lângă sfințirea apei, Boboteaza vine cu o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaților pentru a scoate din apa o cruce aruncată de preot si cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-și visa alesul. La Boboteaza se sfințesc toate apele. Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ț ării, femeile se adunau în grupuri mari acasa la cineva și duceau alimente și băutura. După ce serveau masa, ele cântau și jucau toată noaptea. Dimineața ieseau pe stradă și luau pe sus bărbații care apareau întamplător pe drum, îi luau cu forța la râu, amenințându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apa în fântână sau dintr-un râu.
Se spune că, în noaptea de Boboteaza, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leaga pe inelar un fir roșu de mătase și o rămurica de busuioc, pe care o pun sub pernă. Fetele care cad pe gheată în ziua de Boboteaza pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiția populară.
Tradiția mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casa și nu se dă nimic cu imprumut.
