Bogați: Asfaltarea drumurilor comunale, prioritate pentru primarul Ion Gîrleanu
Reabilitarea și modernizarea drumurilor comunale reprezintă o prioritate pentru administrația locală din comuna Bogați. La începutul lunii septembrie 2025, Primăria a inițiat procedurile pentru întocmirea proiectului tehnic necesar lucrărilor de asfaltare, proiect considerat de importanță majoră pentru comunitate.
În cadrul acestui demers, au fost deja parcurși pașii de bază pentru turnarea covorului asfaltic pe drumul comunal DC58, ceea ce marchează începutul unui program mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din localitate.
Primarul Ion Gîrleanu a declarat că obiectivul principal este îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii comunei:
„Vrem să aducem drumurile comunale la standarde moderne, astfel încât oamenii să circule în siguranță și confort. Este un pas necesar pentru dezvoltarea localității.”
În paralel cu lucrările de infrastructură, administrația locală pregătește și alte proiecte care să contribuie la creșterea calității vieții. Printre acestea se numără montarea unor băncuțe de odihnă pe strada principală și identificarea de soluții pentru atragerea de fonduri europene destinate unor proiecte de dezvoltare mai ample.
Astfel, comuna Bogați se află într-un proces de modernizare continuă, cu accent pe infrastructura rutieră și pe proiecte menite să schimbe în bine aspectul și funcționalitatea localității.








