De azi intră în vigoare măsurile de austeritate
România intră de astăzi într-o nouă etapă fiscală: intră în vigoare măsurile din primul pachet de austeritate al Cabinetului Bolojan, prin care TVA-ul, accizele și contribuțiile sociale sunt majorate semnificativ. Guvernul a decis să își asume aceste măsuri fără dezbatere parlamentară, invocând presiuni bugetare și necesitatea reformării sistemului fiscal.
Cea mai vizibilă schimbare pentru consumatori din cadrul pachetului de măsuri de austeritate este creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21%. CFR Călători a anunțat că majorarea cotei de TVA de la 19% la 21% va crește prețul biletelor de tren cu până la 4,5 lei, iar actualizarea tarifelor se aplică de către toți cei șase operatori feroviari.
Majorarea TVA la 21% se va aplica și în cazul livrării și instalării de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență, cu emisii scăzute, inclusiv a kiturilor de instalare, precum și a tuturor componentelor necesare achiziționate separat, destinate locuințelor/clădirilor administrației publice centrale sau locale, cu excepția societăților comerciale
Totodată, cele două cote reduse existente – de 5% și 9% – sunt înlocuite de o cotă unică de 11%, aplicabilă unei game mai restrânse de produse și servicii.








