Cătălin Gherzan, ironic: Cum putem ajuta administrațiile locale să mențină numărul de salariați în primării?
Cătălin Gherzan adeclară ironic faptul că soluția pentru ca administrațiile locale să poată menține numărul de salariați, chiar dacă mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salarii mult prea mari în raport cu ceea ce fac, este ca cetățenii să muncească mai mult pe bani mai puțini.
„Doar așa poate statul să plătească foarte mult la foarte mulți, chiar dacă mulți dintre ei nu-și merită salariile,” a spus Gherzan.
El a subliniat și problema asistaților sociali, care sunt, de asemenea, susținuți din bugetul de stat. În acest context, Gherzan a propus o inițiativă inspirată de campania „Dați un leu pentru Ateneu!”, sugerând mesajul „Bani în dar pentru bugetar!” ca un mod ironic de a sublinia situația actuală.
Gherzan atrage atenția asupra necesității unei gestionări mai eficiente a resurselor bugetare și a unei reevaluări a modului în care sunt alocați banii publici, pentru a asigura sustenabilitatea și eficiența administrațiilor locale.








