Cătălin Gherzan: Trebuie găsite urgent soluțșii, altfel protestele se vor extinde!
Protestele transportatorilor și fermierilor au captat atenția în ultimele zile. Guvernanții încearcă să ajungă la o înțelegere cu aceștia, dar încă nu s-au găsit soluții. Cătălin Gherzan afirmă că, în mare, aceste proteste sunt justificate.
”Pentru același tip de camion, RCA-ul costă 1.700 de euro în Spania, 1.900 de euro în Franța și 2.800 de euro în România. Spaniolul și francezul merg pe drumuri bune, în mare parte autostrăzi, au carburanți buni și facilități în service-uri auto. Ai noștri nu.
Fermierii stau și mai prost. Din recolta 2022 n-au vândut mai nimic, că era piața inundată de produse ucrainene, iar subvenția a venit târziu și mică, în condițiile în care criza gazului rusesc a scumpit cu 300% îngrășămintele chimice.
Iar din toamna lui 2023 au tot apărut schimbări fiscale pe bandă rulantă. Trebuie găsite urgent soluții, altfel protestele se vor extinde și nu se știe unde vom ajunge în acest fel”, a declarat Cătălin Gherzan.







