Cătălin Gherzan: Este nevoie de o resetare dacă vrem un învățământ de calitate
Cătălin Gherzan salută deciziile din ultima vreme ale autorităților de a pune capăt sau măcar de a limita un adevărat comerț cu lucrări pentru master, doctorat etc. În acest fel, spune Cătălin Gherzan, putem spera la o creștere a calității actului educațional.
”Este important că Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va putea dispune blocarea paginilor de internet prin care se pun la dispoziția elevilor sau studenților, contra cost, inclusiv prin rețele de socializare sau alte servicii de comunicare electronică, lucrări științifice, referate, lucrări pentru examene sau de finalizare a studiilor universitare de licență, masterat și/sau de doctorat. Nu ne mai putem fura singuri căciula. Din cauza unor asemenea practici s-a ajuns la o scădere a calității învățământului și poate și din acest motiv universitățile din România au început să dispară din topurile internaționale. Este nevoie de o resetare dacă vrem un învățământ de calitate, iar acesta poate fi un prim pas!”, transmite Cătălin Gherzan.








