In jurul orei 16:00, un grav accident rutier s-a produs în localitatea Bascov, zona Valea Ursului. Potrivit primelor informații, un autoturism ar fi intrat într-un cap de pod.
La fata locului intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
UPDATE: 16:30 În urma evenimentului au rezultat două victime.
Echipajul SMURD a monitorizat și transportat la spital, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite, o minoră, în vârstă de aproximativ trei ani, care a suferit un traumatism cranio cerebral.
Cea de-a doua victimă, tot de sex feminin, a fost preluată și transportată la spital de către echipajul SAJ.







