Senatorul liberal Ionuţ Elie Zisu a cerut lămuriri ministresei Mediului, Graţiela Gavrilescu, referitor la situaţia depozitului cu deşeuri periculoase de la Câmpulung, situat pe fosta Platformă Aro. Reamintim că, în urmă cu ceva timp, aici a avut loc o explozie urmată de un incendiu care a pus în pericol viaţa mai multor oameni, ca să nu mai spunem de pericolul poluării care planează asupra zonei. Răspunsul primit a fost acela că Garda Naţională de Mediu a dat în judecată firma SC Eco Global Center pentru că nu a respectat prevederile pe care s-a angajat să le respecte referitor la eliminarea în siguranţă a acestor deşeuri.










