Cătălin Gherzan: „Noul regulament al Camerei Deputaților pune, de fapt, pumnul în gură poporului!”
Majoritatea parlamentară nu mai dă doi bani pe transparență, spune Cătălin Gherzan, care critică dur adoptarea unui regulament al Camerei Deputaților prin care se introduc restricții fără precedent după ce liderul AUR George Simion i-a reproșat în plen ministrului Energiei prețurile mari la curent și gaze naturale. Una dintre măsurile adoptate este aceea de a interzice înregistrarea sau transmiterea în direct a ședințelor de către parlamentari (sunt permise, de-acum încolo, doar înregistrările și transmisile făcute de Secretariatului General al Camerei Deputaților și/sau mass-media). „Luându-se astfel de măsuri față de parlamentarii care au ceva de spus, care vor să arate greșeli și furturi, care vor să fie alături de cetățeni se pune, practic, pumnul în gură poporului român căruia i se mai leagă și o eșarfă la ochi să nu mai vadă ce fac în neregulă aleșii. Este inacceptabil! Toate partidele au promis în campania electorală transparență, au promis că vor fi alături de oameni, că le vor reprezenta interesele și, acum, ce fac? Încearcă să pună botniță, cum se spune, tocmai aleșilor care vor să respecte aceste promisiuni! Sper că poporul va sancționa dur acest comportament profund nedemocratic al majorității parlamentare!”, a declarat Cătălin Gherzan.
www.gherzancatalin.ro







