La reducerea vârstei de pensionare se va ține seama și de lunile sau zilele lucrate în condiții speciale ori deosebite, nu doar de anii întregi
Cei ce lucrează în condiții deosebite sau speciale de muncă beneficiază, potrivit Legii pensiilor, de reducerea vârstei standard de pensionare. Însă, la reducerea vârstei de pensionare sunt luați în calcul doar anii întregi lucrați în astfel de condiții. Acum, printr-un proiect aflat în dezbaterea senatorilor, se dorește schimbarea acestei situații și aplicarea reducerii vârstei de pensionare și în cazurile în care s-a muncit în condiții grele fracțiuni de an, respectiv zile sau luni.
Proiectul legislativ de la Senat vizează, în esență, modificarea Legii pensiilor (263/2010) și stabilește că “[p]entru activitatea desfăşurată în fracţiuni de ani, exprimate în luni de zile sau în zile, se aplică reducerea proporţional cu timpul lucrat”.








