Plenul reunit al Parlamentului a votat majorarea salariilor tuturor cadrelor didactice. Această majorare ar trebui să fie, în medie, de 16%, potrivit Ministerului Educației. Este vorba despre mărirea salariilor care fusese programată pentru 1 septembrie 2020 și care a fost amânată de către Guvern luna trecută. Premierul Ludovic Orban a anunțat că va ataca legea la Curtea Constituțională. După decizia CCR, legea va merge fie la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare, fie înapoi la Parlament – dacă sunt găsite elemente de neconstituționalitate. Și președintele Iohannis are două opțiuni: retrimiterea la Parlament pentru o nouă discutare sau un atac la CCR, pe motive diferite de cele ale guvernului. Ministerul Educației explica în luna august că rectificarea bugetară amână creșterea salarială prevăzută în Legea 153/2017 până în septembrie 2021. Majorarea la 1 septembrie 2020 a fost decisă în urma acordului cu sindicatele al Guvernului Dăncilă pe 28 noiembrie 2018, iar măsura a fost prevăzută în celebra ordonanță 114/2018. Legea de aprobare a acestei ordonanțe, aprobată de Parlament, a lăsat această prevedere neschimbată. Iată aici care sunt salariile de bază pe care ar fi trebuit să le ia cadrele didactice, din această lună.








