Consiliul Judeţean Argeş va aproba în această săptămână alocarea unei sume importante de bani drept cotizaţie anuală la bugetul Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia. Argeşul face parte din regiunea Sud Muntenia, iar ADR este organismul care gestionează derularea proiectelor cu finanţare europeană. Conform proiectului propus de CJ, contribuţia Argeşului la bugetul ADR Sud Muntenia în acest an va fi de aproape un milion lei.








