Piteşteanul Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, s-ar putea înscrie în PNL.
Astfel, doi membri fondatori ai Pro România, Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, sunt pe punctul de a părăsi formațiunea condusă de Victor Ponta pentru a se înscrie în PNL, au declarat pentru G4Media.ro surse din conducerile celor două formațiuni.
Cei doi, alături de alți aproximativ șase parlamentari Pro România, intenționează să sfideze ordinul lui Ponta de a nu se prezenta la ședința de plen în care va fi dat votul de învestitură pentru guvernul liberal. Mai mult, au declarat surse din partid pentru G4Media.ro, opt parlamentari din partidul lui Victor Ponta vor vota Cabinetul Orban.
Surse de la vârful PNL au explicat pentru G4Media.ro că, odată cu decizia celor opt parlamentari Pro România, Orban se bazează pe minimum 235 de voturi în plenul Parlamentului.
Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu sunt membri fondatori ai Pro România, partidul condus de Victor Ponta.








