Administraţia Naţională de Meteorologie a emis azi o avertizare valabilă şi pentru judeţul Argeş care anunţă vreme deosebit de rece, ninsori la munte şi precipitaţii mixte, mai ales în zonele deluroase, până vineri, 1 noiembrie, ora 10. La munte, mai ales în Carpaţii Meridionali (printre care se numără şi munţii din judeţul Argeş), precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala şi în alte regiuni, amplificând senzaţia de rece. Trecător, în special în zona de deal, vor fi precipitaţii mixte. În dimineaţa zilei de vineri, temperaturile minime vor fi preponderent negative în zonele deluroase.







