Ionuţ Olariu, consilier local al ALDE, continuă demersurile pentru un Piteşti mai curat şi mai sănătos. După ce a iniţiat un proiect privind declararea pădurii Trivale drept arie protejată, Olariu „recidivează” şi a înaintat o adresă în atenţia primarului Cornel Ionică pe care îl anunţă că are în vedere elaborarea unui proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care să fie eliberate autorizaţii taxe pentru autoturisme electrice, într-un anumit procent din numărul total de licenţe. Olariu solicită primăriei să facă şi un studiu în acest sens, considerând că impactul va fi unul benefic din punct de vedere al reducerii poluării. „Consider că într-un oraş care se vrea Smart City este imperios necesar să punem la dispoziţie cadrul legal pentru diminuarea poluării”, arată Olariu în adresa sa.







