La Tribunalul Argeş a avut loc tragerea la sorţi pentru desemnarea celor trei magistraţi care vor conduce Biroul Electoral Judeţean pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Preşedinte al BEJ a fost desemnat chiar preşedintele Tribunalului, judecătoarea Mariana Vârgă, iar vicepreşedinte (locţiitor) este judecătoarea Sonia Tantu. Până pe 29 septembrie vor fi desemnaţi şi ceilalţi membri ai BEJ, respectiv reprezentanţii partidelor politice. Ca de obicei, sediul BEJ Argeş va fi la parterul Prefecturii, intrarea dinspre bulevardul I.C. Brătianu. Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie.






