Aşa cum v-am informat ieri, salvamontiştii argeşeni au fost solicitaţi să intervină la un accident petrecut la km 99 pe Transfăgărăşan, după ce trei tineri au plonjat cu o maşină într-o prăpastie. Din păcate, salvamontiştii au fost întârziaţi pe drum de către şoferi inconştienţi care nu înţeleg că fiecare secundă e vitală în astfel de cazuri! Şi ce bune ar fi, totuşi, girofarurile pentru salvamontişti! Parlamentarii s-au opus pentru moment unui asemenea proiect care nu face decât să pună vieţile turiştilor în pericol. Noroc cu îndemânarea de şofer a lui Cristi Toma, administrator Salvamont şi salvator montan, căci altcfel poate în acest caz asistam la o tragedie! „Probleme din nou în trafic. Eu la volan, Andrei pe geamul din dreapta, Maradona pe geamul din stânga, claxoane, blitzuri din faruri, îi rugăm pe ceilalți să ne facă loc să trecem. Un participant la trafic, pe coborârea de la Cascada Capra, era la un pas să ne arunce în prăpastie. La locul accidentului am găsit trei victime care reușiseră să se autoevacueze din epava mașinii. Dacă cei trei erau încarcerați și trebuia intervenit rapid pentru a-i scoate, iar noi eram efectiv blocați în trafic, cine ar răspunde într-o astfel de situație pentru întârzierea echipajelor de salvatori? Bineînțeles că noi. Doamne ferește să fie accidentat vreun salvator, că nu vom mai folosi autospecialele de intervenție. Ne riscăm viața pentru a salva alte vieți, dar trebuie ca și autoritățile să ne ajute!”, atrage atenţia Cristi Toma. Aude cineva?








