Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, marţi şi miercuri, vremea se răceşte în cea mai mare parte a ţări, iar valorile termice vor fi în jur de 3-4 grade la prânz, precizând că la sfârşitul săptămânii se vor înregistra temperaturi de 9-10 grade Celsius în partea de Sud.
“În această săptămână vor fi alternaţii termice. Dacă astăzi, luni, vremea se încălzeşte uşor iar temperaturile ajung până la 7-8 grade în Dobrogea, marţi şi miercuri este de aşteptat ca temperatura să scadă din nou în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile nu vor mai trece la amiază de 3-4 grade, iar în depresiuni vor fi undeva la minus 5 grade”, a declarat pentru MEDIAFAX, Mihăiţă Huştiu, meteorologul de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Meteorologul anunţă că, în a doua parte a săptămânii, respectiv joi, vineri şi sâmbătă, vremea se va încălzi treptat. Astfel, în zonele deluroase, în special în Sud, se vor înregistra temperaturi de 9-10 grade.
Însă, începând de duminică temperatura va scădea uşor, anunţă reprezentantul ANM.






