În condiţiile în care scandalul numerelor de înmatriculare cu mesaj vulgar la adresa unui partid politic din ţara noastră a ţinut capul de afiş aproape două săptămâni, au apărut mai multe întrebări legate de afişarea de mesaje vulgare în locuri publice.
Ei bine, specialiştii arată că „art. 2 din Legea 61/1991 republicată prevede: Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: 1. săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice. Amenda pentru astfel de fapte este dce la 200 lei la 1.000 lei”.
Aşadar, purtaţi mesaje de protest câte vreţi, dar nu fiţi vulgari!







