Sălătrucu, Arefu, Dâmbovicioara, Coşeşti… Sunt doar câteva dintre localităţile argeşene în care urşii au făcut ravagii: au ajuns până în mijlocul satelor, au speriat localnicii, au ucis animale, au distrus plantaţii şi culturi agricole.
În zadar au cerut oamenii soluţii (cum ar fi, de exemplu, vânarea exemplarelor periculoase). Normele Ministerului Mediului, „aliniate” cerinţelor europene, interzic vânarea urşilor în orice condiţii. Şi, decât să se complice, vânătorii mai bine s-au lipsit. Aşa se face că avem o problemă reală.
Ministerul Mediului a făcut apel şi la ţările UE care apără atât de mult urşii, solicitând să primească pe teritoriul lor astfel de animale, mai ales că unele state nici nu mai au populaţie de urşi. În unele, nu mai sunt urşi de peste un secol.
Ei bine, niciun stat din Uniunea Europeană nu şi-a manifestat dorinţa de a transfera astfel de animale din România. Nici măcar pentru grădinile zoologice! În schimb, ferească Dumnezeu să ucidem noi urşii din ograda proprie, că imediat sar agenţiile şi ONG-urile naţionale şi internaţionale de protecţia animalelor. Ipocrizie curată, în condiţiile în care în Germania, de curând, autorităţile nici nu au stat pe gânduri când au ucis un exemplar de zimbru apărut într-o zonă, deşi specia este, la rându-i, protejată. Numai că unii pun mai presus de orice siguranţa cetăţenilor!
