Tibi Uşeriu a câştigat pentru a treia oară consecutiv Ultramaratonul Arcti. Românul a încheiat victorios cei 617 kilometri din acest an, cu 57 mai mulţi decât in 2017. Incredibila cursă a bistriţeanului a putut fi urmărită pe pagina de Facebook Tăsuleasa Social, societate non-profit condusă de fratele său, Alin.
La trecerea liniei de sosire, Tibi Uşieru a transmis: “Am terminat. Am intrat într -o furtună de patru ore, vai de capu’ meu… dar mişto o fost, cireaşa de pe tort. Mă bucur că am terminat-o , e mult, mult mai grea decît o fost înainte. Deci ultima partea de 160 km e numa urcări şi coborâri, da’ na am venit să o termin şi mă bucur că am câstigat-o… Vă multumesc tuturor… Mă, mă pun ca sunt praf…”
Ca de fiecare dată, Tiberiu Uşeriu a trecut linia de start ţinând în mâini steagul României, care avea de data aceasta pe el şi însemnele Centenarului Marii Uniri.
Mai mult, organizatorii l-au întâmpinat pe Tibi în acordurile Imnului Naţional al României şi l-au îmbrăţişat şi felicitat.
Ediţia din acest an a ultramaratonului a fost una aniversară, cea de-a zecea, astfel că organizatorii au decis să schimbe traseul şi să îl lungească cu 30 de mile (aproximativ 50 kilometri).
Din totalul de 617 kilometri, aproximativ 280 au fost parcurşi pe Ice Road, un fluviu îngheţat. Chiar dacă temperaturile au fost mai ridicate faţă de anii trecuţi, vântul şi ninsoarea le-au pus adesea probleme concurenţilor.
La startul cursei au fost înscrişi 23 de concurenţi care intenţionau să parcurgă întregul traseu, însă 16 dintre ei au abandonat pe parcurs. Printre aceştia s-au numărat şi ceilalţi trei români înscrişi în competiţie: Levente Polgar, Florentina Iofcea şi Avram Iancu.







