Anul 2017 a început cu mari speranţe, după ce în decembrie 2016 am avut alegeri iar PSD şi ALDE au format un nou Guvern, având în Parlament o majoritate zdrobitoare.
Ca un făcut, însă, lucrurile au luat o altă turnură. Parcă neavând altceva mai bun de făcut, cei de la putere s-au aruncat direct pe legile justiţiei, fapt care a făcut ca sute de mii de oameni, inclusiv din Argeş, să iasă în stradă şi să protesteze.
Acest fapt a făcut ca bugetul să fie adoptat cu întârziere la nivel naţional, iar la nivel judeţean şi local bugetele au fost aprobate de abia prin primăvară. Aşa se face că investiţiile au fost pornite – din punct de vedere al licitaţiilor – mai târziu, iar multe nu s-au realizat, proiectele fiind „reportate” pentru anul 2018.
Nu mai vorbim despre fondurile europene a căror accesare a stagnat pe fondul lipsei axelor de finanţare şi a blocajelor birocratice. Speranţele au fost mari în Argeş, dar s-au… dezumflat la fel de repede cum au apărut.






