Avem în Argeş 130.000 de persoane cu mari dificultăţi materiale. Alte 10.000 sunt şomere fără indemnizaţie, iar numărul celor care nu s-au declarat în căutarea unui loc de muncă este, poate, dublu. La toate acestea se adaugă şi infrastructura precară. Nu avem decât un crâmpei de autostradă (pe traseul Bucureşti-Piteşti), multe drumuri calamitate şi jumătate dintre localităţi fără apă şi canal. 38% dintre drumuri nu sunt asfaltate.
În ceea ce priveşte sistemul de canalizare, la sfârşitul anului 2014 numai 47% din populaţie avea locuinţa conectată la un astfel de sistem. Nici în ceea ce priveşte distribuţia de gaze nu stăm prea bine. Ultimele date oficiale, cele pe anul 2010, indică faptul că 40% din populaţie utilizează butelia ca sursă de gaze, iar pentru încălzire utilizează soba cu lemne.
Iar aici poate începe o discuţie cu privire la tăierile ilegale de lemne (un caz mai fericit), sau polurea în cazul în care populaţia săracă alege să ardă materiale plastice sau cauciuc pentru căldură. Lipsa de dezvoltare nu o arată neapărat lipsa autostrăzilor, ci şi a apei curente, canalizării, a drumurilor asfaltate, aşadar…
