În perioada 25-28 martie, o delegație a Consiliului Județean Argeș a efectuat o deplasare în Republica Moldova, cu prilejul manifestărilor dedicate împlinirii a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la invitația Consiliului Județean Prahova și a Platformei Unioniste Acțiunea 2012, precum și în baza deciziei UNCJR de sprijinire a înfrățirilor dintre județele din România și raioanele din Republica Moldova.
Sâmbătă, 26 martie 2016, delegația județului Argeș condusă de Vicepreședintele Constantin Polexe a participat, în Comuna Gura Galbenei – Raionul Cimișlia, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Basarabiei cu România. Cu această ocazie, a avut loc o donație de carte din partea Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” și a Muzeului Județean Argeș, constând în monografia județului Argeș și prezentarea municipiului Pitești și a Cetății Poenari, precum și vernisarea expoziției ”Lucian Blaga – Poemele Luminii”.
De asemenea, cu prilejul acestei deplasări în Republica Moldova, delegația argeșeană a avut întâlniri cu reprezentanți ai Ambasadei României la Chișinău și ai I.C.R. Chișinău, cu președintele raionului Criuleni, Iuria Andriuță, raion cu care județul Argeș desfășoară un proiect de înfrățire a localităților, precum și cu Ghenadie Cazacu, preşedintele Uniunii Consiliilor Raionale din Moldova.
Duminică, 27 martie 2016, la Palatul Național ”Nicolae Sulac” din Chișinău, a avut loc Sfatul Țării 2, eveniment care a marcat împlinirea a 98 de ani de la votul din Sfatul Țării, prin care Basarabia s-a unit cu România, urmat de un marș dedicat Unirii, pe artera principală a capitalei Republicii Moldova, mars la care au participat aproximativ 50.000 de persoane.
Alături de delegația argeșeană, la manifestarea de la palatal Național ”Nicolae Sulac” Chișinău au participat delegații din județele Prahova, Ialomița, Timiș, Brăila, Tulcea, Vrancea, Maramureș, Cluj, Teleorman, Sibiu, Iași, Alba, Dolj, etc., în total peste 1.700 de reprezentanți ai localităților din Republica Moldova și din România.






