Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), a lansat un atac dur la adresa autorităţilor, în general şi al CNADNR, în particular, în ceea ce priveşte întârzierea construcţiei autostrăzii Piteşti-Sibiu.
Potrivit şefului ACAROM, autostrada Piteşti-Sibiu nu este necesară numai pentru Dacia, ci şi pentru România, care în lipsa ei pierde venituri uriaşe. Este de o importanţă capitală acest tronson şi greşit s-a înţeles că Dacia şi Renault vor o autostradă. Imaginaţi-vă 4,4 milioane de metri cubi de marfă în containere, care circulă din centrul ţării spre vest. N-au făcut măsurători, n-au făcut un calcul să vadă ce fonduri uriaşe pierde România ca urmare a lipsei acestei autostrăzi”, subliniat şeful ACAROM.
„Este o batjocură, o băşcălie naţională ideea cu infrastructura. Dacă acum câtva timp exprimam nehotărârea faţă de ultimele declaraţii care au fost făcute despre vestita autostradă Piteşti-Sibiu, Sibiu-Piteşti, care nu este a Daciei, ci a României, astăzi spun că nu va fi finalizată nici măcar în 2025. Este inadmisibil ce se întâmplă, ca o ţară care are un potenţial important în această industrie, care contribuie şi la export, şi la bunăstare, locuri de muncă, să fie tratată cu atâta indiferenţă, în condiţiile în care 80% din finanţare este asigurată din fonduri europene (…) Din punctul meu de vedere, am discutat cu cei de la CNADNR, iar eu aş desfiinţa pur şi simplu această companie. Trebuie să existe o agenţie în directa subordine a primului ministru şi împănată cu oameni de specialitate — profesori în construcţii, drumuri, poduri, geologi. Nu mai putem trata problema cu nivelul profesional al CNADNR. România va avea consecinţe considerabile dacă nu vom avea această autostradă. Am stat şi m-am gândit ce aş face eu. Aş face o licitaţie, aş alege un prestator care să facă şi studiul de fezabilitate şi proiectarea. Ce se întâmplă acum, din 2007 încoace, este de necomentat, este de sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie. Aşteptăm acum să vedem ce decizie se va lua. Am acompaniat vreo opt miniştri ai Transporturilor, iar rezultatele sunt zero”, a spus Constantin Stroe.
Constantin Stroe a afirmat că în ciuda banilor disponibili de la Uniunea Europeană pentru autostrada Piteşti – Sibiu, reprezentanţii CNADNR nu au făcut nici măcar măsurătorile necesare pentru construirea acesteia.






