Preşedintele CJ, Florin Tecău, a fost până acum şi profesor universitar la Universitatea Piteşti. Spunem “până acum”, întrucât Tecău nu va mai preda, cel puţin nu în primul semestru al anului 2016. Mai mult, profesorul Tecău nu va deţine nicio funcţie în conducerea universităţii, deşi se zvonea, că după alegerile locale din vara aceasta, actualul preşedinte se va retrage într-o funcţie la Universitatea Piteşti. “ Nu am candidat la nicio funcţie pentru conducere la Universitatea Piteşti, iar cursuri voi preda doar în semestrul al doilea.”, a declarat în exclusivitate pentru Observator de Argeş, preşedintele CJ.






