Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, a declarat că ieri a participat la o ședință AGA a asociaților din proiectul de la Molivișu. „O să mă bat să continue.Vom depune documentația la Ministerul Dezvoltării pentru continuarea proiectului cu finanțare europeană. În ianuarie se vor stabili termenele și perioada de execuție. Constructorul actual s-a retras, fiecare va răspunde de ce a fost ales… CJ s-a achitat de toate obligațiile financiare”, ne-a declarat Tecău. Totuși, președintele a mărturisit că reprezentanții Primăriei Brăduleț au îndoieli privind continuarea proiectului stațiunii de la Molivișu, acestora fiindu-le dat ca termen 15 decembrie să se hotărască ce vor face. Vă reamintim că toate cele trei Primării asociate cu CJ au accesat împrumuturi prin Trezoreria statului pentru a-și respecta obligațiile financiare. Pierderea finanțării europene inițiale a dus însă la neîncrederea în șansele de reușită ale proiectului, primarul și consilierii din Brădulețu fiind reticenți în privința continuării asocierii.





